Arte & Prieteni este primul proiect al Asociaţiei Paspartu, prin care asociaţia, împreună cu primul număr al revistei „Arte & Meserii” au debutat. Evenimentul a avut loc la Clubul Ţăranului, unde s-au desfăşurat, pe rând, prezentarea asociaţiei, a conceptului şi conţinutului revistei şi concertul ţinut de prietenii de la DuteVino, prezenţi şi în numărul 0 al rAM. Astfel a început seria proiectelor culturale prin care Paspartu îşi doreşte diversificarea spaţiului cultural românesc/bucureştean şi familiarizarea publicului cu revista Arte & Meserii.
Al doilea eveniment/proiect al Asociaţiei Paspartu a ales o altă artă, pentru scena Clubului Control: teatru. În parteneriat cu asociaţia Ideo Ideis, cei prezenţi la eveniment au văzut piesa de teatru „Tânăra moştenitoare caută...” după Carole Frechette, pusă în scenă de studenţii UNATC. Alături de piesa de teatru, au fost expuse lucrările de pictură – colaj ale artistei Georgiana Drăghiciu. Pe scenă au urcat Mara, Georgiana Drăghiciu care a vorbit despre picturile ei, Cosmin care a prezentat numărul 1 al revistei Arte & Meserii şi Călin Mureşan, colaborator al ambelor numere rAM.
Vineri, 27 august, la Tago Mago, a avut loc evenimentul „Vineri în jur de 9”. Seara a început cu prezentarea revistei, un îndemn către feedback sugerat de prezentatori şi o surpriză: cei prezenţi au putut citi revista în format printat, în număr limitat. De ce? Pentru a vedea reacţia publicului rAM la acest posibil mod de apariţie a revistei. S-au primit multe răspunsuri pozitive, iar acum Asociaţia plănuieşte the next move în această direcţie. Evenimentul a continuat cu 4 proiecţii: 2 filme în regia lui Tudor Jurgiu: „Nunta lui Oli” şi „Ela” şi „Vineri în jur de 11” şi „Captivi de Crăciun” regizate de Iulia Rugină. După miezul nopţii petrecerea a continuat ori afară pe terasă, ori înăuntru cu un party ţinut de Toné.
Sămbătă şi duminică, 11-12 septembrie, pentru jumătate de zi s-au putut dona cărţi la Green Hours. Proiectul "Carte peste carte" iniţiat de Asociaţia Paspartu a strâns, deocamdată, cu ajutorul tuturor donatorilor care au venit la eveniment sau care au oferit ulterior cărţi, 614 titluri, care includ manuale şcolare, culegeri, literatură românească şi universală, dicţionare, enciclopedii etc. Pe 2 octombrie asociaţia a transportat aceste cărţi la Biblioteca din Ţintea, Băicoi, urmând ca, după următoarele evenimente de pe parcursul proiectului, să înmulţească numărul acestora. Carte peste carte ajutăm un oraş să citească!
LansarAM numărul 3 rAM.
Al patrulea număr rAM de până acum încheie anul. Şi parcă toate lucrurile inedite, diferite, interesante converg în cele peste 100 de pagini ale revistei. rAM, nr. 3 este locul în care te întâlneşti cu artişti aflaţi la primul pictorial sau deja cunoscuţi ai covorului roşu, al celebrităţii, cu tineri debutanţi sau cu o experienţă în domeniu de peste 13 ani. Pe copertă este Alex Gâlmeanu, aflat pentru prima dată în ipostaza de subiect al fotografiilor, pictorial şi coverstory focusat pe el. De la actriţa Mirela Oprişor am aflat cum i se pare succesul, covorul roşu, rolul din filmul „Marţi, după Crăciun”, femeia din spatele rolului şi problemele cu care se confruntă „80% dintre femei”. La muzică i-am prins pe britanicii We Have Band în scurta lor vizită în România, Andrei „Robin” Proca ne-a povestit despre backstabbing, bătăi în concerte, despre Partizan, versurile şi viitorul Robin & The Backstabbers. Mulţi dintre cei prezenţi mai sus au participat la eveniment. Vorbind pe scenă, susţinându-ne din public sau urându-ne un "Baftă!" pe mai departe. Mulţumim şi vom rAMâne pe search bar-ul vostru, în cafenelele preferate sau acasă, numai gata de citit şi de chemat la noi evenimente.
Carte peste carte - a doua colectare
Weekend-ul 27-28 noiembrie pune punct proiectului Carte peste Carte. Atunci a avut loc ultima colectare de cărţi pentru biblioteca din Băicoi, unde, ca şi data trecută, dăruim cu bucurie un pic din colecţia fiecăruia de cărţi. Colectarea a avut loc în Shift Pub, la mansardă, unde am reuşit să strângem destule volume care vor lua drumul bibliotecii. Ne aşteaptă depozitate alte 7 cutii pline, pungi cu romane de Dostoievski sau Marin Preda, dicţionare şi enciclopedii. Cu acest eveniment, proiectul Carte peste carte a luat sfârşit şi vă mulţumim pentru că, datorită vouă, tuturor, am umplut rafturi de cărţi! Noi vom monitoriza rezultatele campaniei pe termen lung şi vă ţinem la curent cu efectele acestor cărţi donate.Read on!
Carte peste carte - prima colectare
Sămbătă şi duminică, 11-12 septembrie, pentru jumătate de zi s-au putut dona cărţi la Green Hours. Proiectul "Carte peste carte" iniţiat de Asociaţia Paspartu a strâns, deocamdată, cu ajutorul tuturor donatorilor care au venit la eveniment sau care au oferit ulterior cărţi, 614 titluri, care includ manuale şcolare, culegeri, literatură românească şi universală, dicţionare, enciclopedii etc. Pe 2 octombrie asociaţia a transportat aceste cărţi la Biblioteca din Ţintea, Băicoi, urmând ca, după următoarele evenimente de pe parcursul proiectului, să înmulţească numărul acestora. Carte peste carte ajutăm un oraş să citească! LansarAM numărul 3 rAM.
Joi, 18 noiembrie, Asociaţia Paspartu a lansat numărul 3 al Revistei Arte & Meserii (rAM), ultima ediţie pe acest an, urmat de un show de improvitaţie cu The Backstage Boys şi un afterparty.
Al patrulea număr rAM de până acum încheie anul. Şi parcă toate lucrurile inedite, diferite, interesante converg în cele peste 100 de pagini ale revistei. rAM, nr. 3 este locul în care te întâlneşti cu artişti aflaţi la primul pictorial sau deja cunoscuţi ai covorului roşu, al celebrităţii, cu tineri debutanţi sau cu o experienţă în domeniu de peste 13 ani. Pe copertă este Alex Gâlmeanu, aflat pentru prima dată în ipostaza de subiect al fotografiilor, pictorial şi coverstory focusat pe el. De la actriţa Mirela Oprişor am aflat cum i se pare succesul, covorul roşu, rolul din filmul „Marţi, după Crăciun”, femeia din spatele rolului şi problemele cu care se confruntă „80% dintre femei”. La muzică i-am prins pe britanicii We Have Band în scurta lor vizită în România, Andrei „Robin” Proca ne-a povestit despre backstabbing, bătăi în concerte, despre Partizan, versurile şi viitorul Robin & The Backstabbers. Mulţi dintre cei prezenţi mai sus au participat la eveniment. Vorbind pe scenă, susţinându-ne din public sau urându-ne un "Baftă!" pe mai departe. Mulţumim şi vom rAMâne pe search bar-ul vostru, în cafenelele preferate sau acasă, numai gata de citit şi de chemat la noi evenimente.Carte peste carte - a doua colectare
Weekend-ul 27-28 noiembrie pune punct proiectului Carte peste Carte. Atunci a avut loc ultima colectare de cărţi pentru biblioteca din Băicoi, unde, ca şi data trecută, dăruim cu bucurie un pic din colecţia fiecăruia de cărţi. Colectarea a avut loc în Shift Pub, la mansardă, unde am reuşit să strângem destule volume care vor lua drumul bibliotecii. Ne aşteaptă depozitate alte 7 cutii pline, pungi cu romane de Dostoievski sau Marin Preda, dicţionare şi enciclopedii. Cu acest eveniment, proiectul Carte peste carte a luat sfârşit şi vă mulţumim pentru că, datorită vouă, tuturor, am umplut rafturi de cărţi! Noi vom monitoriza rezultatele campaniei pe termen lung şi vă ţinem la curent cu efectele acestor cărţi donate.Read on!



