Duminica, 11 decembrie, am fugit repede de la un curs de la facultate pentru a ajunge la Atelierul de Decoratiuni al artistei Cristina Simona Marian, in calitate de reprezentant al Asociatiei Paspartu. Stiam care este tema atelierului, “Calendarul dorintelor 2012”, dar nu imi puteam imagina exact cum se va desfasura. Probabil pentru ca eu nu ma gandisem inca la dorintele pentru 2012 pe care aveam sa le atasez la final in fiecare din cele 4 buzunarase ale calendarului (reprezentand cele 4 anotimpuri).
In timpul atelierului mi-am dat seama ca, indiferent de anotimp, in fiecare buzunar vreau sa pun mult echilibru, din toate punctele de vedere. De aceea, pe langa elementele specifice fiecarui anotimp de pe buzunarase, voi atasa si o balanta mica, jucausa, dar, in acelasi timp foarte serioasa. Apoi, celelalte dorinte vor veni pe parcurs.
Ideea e ca in timp ce lucrezi si iti alegi elementele pentru a crea omul de zapada care va trona pe primul buzunar, iarna, reusesti sa iti relaxezi mintea si chiar devii usor serios, intrebandu-te: “Acum, pe bune, eu ce imi doresc pentru 2012?” Iar raspunsul iti apare dupa o scurta radiografie a lui 2011. Timp berechet este atat pentru analizarea trecutului, cat si pentru inchipuirea viitorului.
Atmosfera placuta nu lipseste nici ea, iar Cristina este oricand dispusa sa iti mai dea un indiciu, poate coasem 3 ghiocei pe buzunarul primaverii, poate facem un fular multicolor pentru omul de zapada, poate facem o barcuta si un soare mare si luminos pentru vara sau poate o coronita de frunze aurite pentru toamna. Din ce materiale? Din nasturei, din ata colorata, din vopseluri pentru textile, din fetru, din margelute, iar lista continua.
Pe 18 decembrie, in Cafeneaua Lente, de la ora 13:00, este un nou atelier, iar eu va invit cu drag sa mergeti sa va bucurati de o activitate care va va aminti, cu siguranta, de copilarie, dar, care, in acelasi timp va fi un imbold spre a rationaliza ce va reprezenta 2012 pentru voi. Pentru mai multe detalii, va rog sa accesati: http://www.asociatiapaspartu.ro/2011/12/calendarul-dorintelor-2012-ateliere-de.html
In cele ce urmeaza, veti regasi un scurt interviu cu artista Cristina Simona Marian, “omul din spatele atelierului”, asa cum imi place mie sa ii spun.
1.Tablourile tale sunt adevarate povesti. Care sunt povestile tale preferate din copilarie?
In copilarie eram fermecata de basme si povestile cu Feti-Frumosi, dar mai ales de ilustratiile 
din cartile cu povesti. Imi amintesc cu drag de Craiasa Zapezii, Povestile rusesti, Vrajitorul din Oz, Voinicel de papadie , Un bondar cu abecedar, Hansel si Gretel si altele.
2.Care este povestea ta, pe scurt?
M-am nascut in Curtea de Arges, intr-un sat cu peisaje superbe, cu multe rauri, dealuri, muntele aproape. Am avut o copilarie fericita, imi amintesc foarte bine de jocurile si jucariile de atunci, de copii, de vecini, de animalele din curte. Incercam sa le fac pe toate, sa cant la pian, la vioara, chitara, chiar si acordeon, mergeam la intrecerile sportive si la cercul de pictura. Acolo, Cromo se numea cercul de pictura din Albesti, am intalnit-o pe doamna Elena Stoica , un pedagog desavarsit si un om extraordinar, care a stiut cum sa ma indrume inspre pictura. Acesta a fost primul pas, cel mai important. Apoi a urmat Liceul Tonitza, Universitatea de Arte si noile mele incercari.
3.Povestile transmise de tablourile tale reusesc sa fie intregi, cu un inceput si o incheiere, doar prin imagine. Insa, simti nevoia de a atasa si unele cuvinte? E ceva ce nu se poate transmite doar prin imagine?
Cel mai la indemana imi sunt culorile, mi-e cel mai usor sa povestesc asa, sa trimit ideile si gandurile. De curand am inceput sa ma joc si cu cuvintele, cine stie, poate va urma o carte in care cele doua se vor intalni.
4.Care este reactia oamenilor mari la lucrarile tale?
Am avut norocul sa intalnesc oameni veseli, cu chef de joaca, cu dor de inocenta si povesti, oameni care isi amintesc cu drag de copilarie sau care o retraiesc acum avand alaturi copii sau nepoti, carora le plac picturile mele pline de culoare.
5.Avem nevoie de povesti atunci cand suntem mari? Daca da, de ce?
Cred ca stim cu totii in ce lume tumultoasa traim, poate prea des uitam de simplitate, de inocenta , de liniste si relaxare, uitam sa mai visam sau sa evadam in lumea magica a povestilor unde totul e posibil si de unde intotdeauna ne vom intoarce mai bogati si cu zambetul pe buze.
6.Spunea cineva ca in momentul in care incetam sa fim copii, pierdem totul. Esti de acord cu aceste vorbe?
Da, sigur da! Cred ca Brancusi spunea ca atunci cand nu mai esti copil ai murit demult. Pentru mine copilaria inseamna bucurie, speranta si dragoste, puritate, joc, permanent descoperi lucruri noi, inveti, inventezi, admiri, te miri, fara prea multa cercetare. Ma simteam libera cand eram copil, chiar daca nu aveam voie sa sar gardul sau sa merg la iaz. Avem nevoie de acest liant.
7.Te-ai gandit vreodata la un stil de muzica potrivit cu lucrarile tale?
Recunosc ca nu! Sunt foarte curioasa cum vad oamenii picturile mele si cu ce acorduri le-ar insoti, acum nu am un raspuns la aceasta intrebare. In timp ce pictez ascult povesti sau muzica, imi plac improvizatiile, mai ales in jazz.
8.Exista povesti si cu final trist. Exista "finaluri" triste in tablourile tale?
In lucrarile mele nu cred ca exista final, de multe ori in obiectele pictate compozitia se continua si pe rama , povestea poate fi dusa mai departe. Asta e si ideea mea, cel care priveste lucrarea isi poate imagina orice, poate schimba povestea sau o poate continua, nu vreau sa se plictiseasca. In seria mea de lucrari pentru copii nu cred ca exista tristete, poate intr-o lucrare o sa gasiti o casa trista pt ca proprietara ei se muta in alt sat iar ea nu-si va mai vedea suratele. Chiar asa se si numeste, Se muta vecina!
9.Cum ti-a venit ideea calendarului dorintelor?
Anul acesta a fost foarte frumos pt mine, cu multe momente placute si mici amintiri sau daruri pe care as vrea sa le asez intr-un loc special. Asa mi-a venit ideea calendarului cu buzunare, care ma va ajuta sa-mi amintesc mai usor in ce moment s-a intamplat totul. Apoi am inceput sa-mi doresc mai multe pentru 2012, sa-mi fac planuri, sa-mi stabilesc obiective. De cele mai multe ori imi notez gandurile pe bucati de hartie si apoi le ratacesc prin casa. Acest calendar si-a gasit rostul, buzunarele lui sunt perfecte pentru a aseza acolo visurile, dorintele.
10. Tu ce ai pus sau ce vei pune in calendarul dorintelor?
In primul buzunar vor sta calatoriile, acest buzunar va fi decorat cu imagini sau simboluri din locurile unde vreau sa ajung. Mai mult nu pot sa spun, deocamdata celelalte buzunare sunt inchise, sunt decorate cu multi nasturi iar dorintele stau ascunse.
11.Am participat si eu la atelier si am observat ca ai foarte mare rabdare. Este o calitate necesara, rabdarea, pentru un artist care interactioneaza cu oamenii in cadrul atelierelor, la expozitii, etc?
Lucrand am invatat sa am rabdare, daca priviti seria mea de picturi “Povesti fara cuvinte” veti vedea cate detalii, ornamente, pete si linii sunt acolo. Atunci cand lucrezi cu oamenii ai nevoie de rabdare, iar la ateliere vin oameni din diferite medii, profesii, varste. Incerc sa fiu atenta la fiecare caracter si sa creez armonie in sala de curs.
Posts
